Vă doare spatele?

Vă doare spatele?

Aproximativ 80% dintre oameni au cel puţin un episod de dureri ale spatelui de-a lungul vieţii. Printre factorii care cresc riscul de a dezvolta această afecţiune aş aminti:  fumatul, obezitatea, vârsta înaintată, munca fizică intensă sau dimpotrivă sedentarismul, stresul şi alţi factori psihologici precum anxietatea, depresia şi insatisfacţia la locul de muncă.

Zona dureroasă cuprinde vertebrele (oasele coloanei), muşchi, nervi şi ligamente care lucrează împreună. Cel mai frecvent, suferinţa apare în partea lombară (inferioară). Peste 85 % dintre pacienţi nu au o boală specifică sau o anomalie a coloanei vertebrale. Deşi mulţi oameni îşi atribuie durerea degenerării discurilor intervertebrale, muşchii sau ligamentele sunt responsabili în majoritatea situaţiilor. Extrem de rar, cauza poate fi o infecţie, fractură, tumoră sau sindrom de “coadă de cal”.

Lumbago este denumirea medicală pentru “durerile de mijloc”. Dar dacă durerea coboară şi pe picior până la degetele picioarelor, se numeşte de lombosciatică. Însemnă că discurile cartilagioase dintre vertebre sunt afectate. Cu trecerea timpului, discului intervertebral se resimte după numeroasele mici traumatisme, astfel că ele cedează şi se fisurează având tendinţa de împrăştiere. Ele sunt totuşi menţinute de un inelul fibros şi de muşchi. De regula, discul dintre vertebre face se deplasează uşor lateral şi presează rădăcinile nervilor din zonă. Apare lombosciatica cu durere lombară care radiază pe nervul sciatic pe picior.

Dar dintre oamenii care se plâng de durere de spate doar 1% au hernie de disc. Acestă afectare severă este declanşată, de obicei, de efortul din timpul unei ridicări în poziţie proastă. Nu e nevoie de un efort fizic mare, astfel că o întâlnesc mai des la persoanele sedentare, cu muncă de birou.

Cei mai mulţi oameni pot să-şi rezolve problema la medicul de familie. Trebuie să vă adresaţi neapărat medicului dumneavoastră dacă: durerea nu dispare noaptea sau când staţi întins; aveţi o oboseală a ambelor picioare sau probleme ale vezicii urinare, intestinului sau de natură sexuală; lombalgiile sunt însoţite de febră şi scădere în greutate; durerea a apărut în urma unui accident; suferinţa nu trece în 4 săptămâni; aveţi antecedente de cancer, boli autoimune sau osteoporoză;  urmaţi tratament cu substanţe corticoide (prednison, dexametazonă) sau este o afecţiune nouă apărută la o persoană peste 70 de ani.

Tratamentul uzual constă în repaus la pat până la 2 săptămâni şi administrarea de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (iboprofen, diclofenac, ketoprofen, etc.)  şi la nevoie de preparate mai tari pe baza de cortizon. În plus sunt foarte utile medicamentele ce scad contractura musculară (ex. clorzoxazonă, mydocalm). Chiar în cazurile de  lombosciatică doar 15% necesită o intervenţie chirurgicală. Marea majoritate a pacienţilor se vindecă prin măsuri foarte simple: folosire căldurii în zona afectată, fiziokinetoterapie, acupunctură asociate cu medicamente uzuale. Vă recomand, după episodul dureros, să rămâneţi activi şi să faceţi exerciţii fizice specifice pentru tonificare musculaturii spatelui.